Un număr record de 3.791 de candidați la bacalaureat vor primi nota „10” din oficiu la proba de limbă străină. În același timp, 1.136 de candidați vor fi notați cu nota „10”, din oficiu, la examenul de informatică, față de doar 397 în sesiunea din 2025. De asemenea, în premieră pentru Republica Moldova, 112 candidați au obținut nota „10”, din oficiu, la proba de limbă și literatură română pentru alolingvi.
Comunicate de presă
Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) și Centrul Național Anticorupție, au organizat astăzi, 27 mai, o ședință cu președinții Comisiilor Raionale și Municipale de Examene din întreaga țară. Discuțiile au vizat asigurarea unui proces transparent și corect de organizare a examenelor naționale din anul 2026. Totodată, au avut loc sesiuni de instruire pentru președinții și secretarii centrelor de bacalaureat.
Circa 1.500 de elevi din clasele a IX-a și a XII-a din întreaga țară participă astăzi, 25 mai, la etapa a II-a a testării competențelor digitale, organizată de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.
Evaluarea competențelor digitale pentru elevii din clasele a IX-a și a XII-a le oferă acestora oportunitatea de a-și demonstra abilitățile digitale într-un cadru organizat și echitabil.
Zece elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Științe, care s-a desfășurat în perioada 22-24 mai 2026 și a întrunit 70 de elevi din întreaga țară.
30 de elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Economie. Competiția s-a desfășurat în perioada 22-24 mai 2026 și a întrunit 134 de elevi pasionați de finanțe și politici economice.
70 de elevi participă la Olimpiada Republicană la Științe, un concurs de excelență dedicat elevilor pasionați de disciplinele reale ce se desfășoară, în perioada 22-24 mai 2026, la Universitatea de Stat din Moldova.
134 de elevi pasionați de finanțe și politici economice participă, în perioada 22-24 mai 2026, la Olimpiada Republicană la Economie, ce se desfășoară la Academia de Studii Economice din Moldova.
Prezentă la festivitatea de deschidere a olimpiadei, Valentina Olaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat participanții pentru perseverența de care au dat dovadă, evidențiind valoarea practică a cunoștințelor pe care le-au dobândit.
Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție, desfășoară, în zilele de 21, 22 și 26 mai 2026, ședințe de lucru despre organizarea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului. Întâlnirile au loc în municipiile Chișinău, Bălți și Comrat și reunesc președinții Centrelor de Examene și reprezentanți ai direcțiilor locale de învățământ.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) vor desfășura, al treilea an consecutiv, Campania „Fii ONEST, nu copia!”. Aceasta are scopul de a promova integritatea și corectitudinea în cadrul examenelor naționale de absolvire a gimnaziului.
În sesiunea 2026, aproximativ 1.000 de observatori externi delegați de MEC și ANCE vor monitoriza desfășurarea examenelor în toate centrele de examen din țară.
Republica Moldova a obținut o medalie de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, desfășurată în Cesenatico, Italia, în perioada 12 - 18 mai 2026.
Medalia de bronz a fost obținută de Anastasia Corsac, elevă la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești, Chișinău, iar mențiunea de onoare a fost obținută de Alexandra Kirillov, elevă la aceeași instituție de învățământ.
